Home » Istorie » Descoperire UIIMITOARE a unui copil danez. A găsit îngropat un avion din Al Doilea Război Mondial

Descoperire UIIMITOARE a unui copil danez. A găsit îngropat un avion din Al Doilea Război Mondial

Descoperire UIIMITOARE a unui copil danez. A găsit îngropat un avion din Al Doilea Război Mondial
Publicat: 30.04.2017
Chiar şi la mai mult de şapte decenii de la terminarea celui de Al Doilea Război Mondial se mai descoperă urme ale celei mai mari conflagraţii mondiale, de la tancuri, submarine, bombe şi, ca în acest caz, avioane.

Băiatul de 14 ani, pe nume Daniel Rom Kristiansen, avea un proiect de istorie pentru şcoală atunci când, întâmplător, a găsit împreună cu tatăl său un avion de vânătoare german îngropat la câţiva metri adâncime în curtea casei sale, relatează The Vintage News.

Totul a început ca o glumă cu tatăl său despre legenda de familie conform căreia un avion german s-a prăbuşit în curte în 1944. Dar, odată cu proiectul, s-a gândit că este o idee bună să cerceteze cu un detector de metale, deşi aceştia nu îşi puseseră nicio speranţă.

Însă, găsind obiectul, şi-au dat în curând seama că este nevoie de un excavator pentru a scoata bucata de metal. Tatăl băiatului a precizat că „avionul era la 4-6 metri adâncime şi pare a fi un ME 109 Messerschmitt, cu muniţie şi cu rămăşiţele pilotului. Apoi am găsit lucruri personale – cărţi şi un portofel cu bani”.

Familia a anunţat muzeul de această descoperire fascinantă.

Kristiansen mai adaugă şi că bunicul său care trăia la fermă în 1944 i-a povestit despre avionul prăbuşit. Totuşi, acesta i-a mai spus că avionul a fost luat de soldaţii germani.

Cercetătorii speră acum că pot afla identitatea pilotului, care acum va fi îngropat în Germania.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole.

O nouă descoperire impresionantă pe epava unde acum 116 ani s-a găsit celebrul mecanism Antikythera. ,,Este neobişnuit să descoperi asta”

O epavă a unui submarin german din Al Doilea Război Mondial eliberează mercur în ocean

Cercetătorii au descoperit noi detalii referitoare la presupusa epavă a lui Capitan Cook. Unde s-ar afla aceasta – FOTO+VIDEO

Arheologii israelieni au făcut o serie de descoperiri impresionante pe epava unei nave romane scufundate în urmă cu peste 1600 de ani – FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pietricele minuscule au creat una dintre cele mai extreme lumi din galaxie
Pietricele minuscule au creat una dintre cele mai extreme lumi din galaxie
Africa de Sud se ridică din ocean, dezvăluie oamenii de știință
Africa de Sud se ridică din ocean, dezvăluie oamenii de știință
Cea mai scumpă geantă de mână din lume
Cea mai scumpă geantă de mână din lume
Lecții de prim ajutor psihic. Cum să-ți revii din nimic, fără ajutorul cuiva
Lecții de prim ajutor psihic. Cum să-ți revii din nimic, fără ajutorul cuiva
Conform evoluției, telefoanele sunt niște paraziți
Conform evoluției, telefoanele sunt niște paraziți
Este adevărat că retinolul inversează semnele îmbătrânirii? Iată ce spune știința!
Este adevărat că retinolul inversează semnele îmbătrânirii? Iată ce spune știința!
Test de cultură generală. Putem auzi electricitatea?
Test de cultură generală. Putem auzi electricitatea?
„Update Go4it” #22. Alexandru „Andu” Rădulescu aduce insighturi din eSuperliga și din culisele contentului digital
„Update Go4it” #22. Alexandru „Andu” Rădulescu aduce insighturi din eSuperliga și din culisele contentului digital
Pentru prima dată, astronomii au găsit apă în jurul unei stele similare Soarelui
Pentru prima dată, astronomii au găsit apă în jurul unei stele similare Soarelui
Câte cești de cafea putem bea pe zi pentru o îmbătrânire sănătoasă?
Câte cești de cafea putem bea pe zi pentru o îmbătrânire sănătoasă?
Un câine s-a întors cu bine acasă după o aventură de 36 de zile și 160 kilometri
Un câine s-a întors cu bine acasă după o aventură de 36 de zile și 160 kilometri
Mai bine de 6,5 milioane de români suferă de hipertensiune arterială
Mai bine de 6,5 milioane de români suferă de hipertensiune arterială
Astăzi se împlinesc 242 de ani de când omenirea a dezvoltat prima tehnologie de zbor din lume
Astăzi se împlinesc 242 de ani de când omenirea a dezvoltat prima tehnologie de zbor din lume
Tarifele lui Donald Trump vor afecta creșterea economică globală în 2025
Tarifele lui Donald Trump vor afecta creșterea economică globală în 2025
Aproape două treimi dintre români se confruntă cu dificultăți financiare, arată un sondaj
Aproape două treimi dintre români se confruntă cu dificultăți financiare, arată un sondaj
Proiect pilot la Poșta Română: Terminale Bitcoin vor fi instalate în oficiile poștale
Proiect pilot la Poșta Română: Terminale Bitcoin vor fi instalate în oficiile poștale
O întâlnire între Trump, Putin și Zelenski „pare puțin probabil” să se întâmple prea curând
O întâlnire între Trump, Putin și Zelenski „pare puțin probabil” să se întâmple prea curând
Unul dintre cei doi sateliți naturali ai lui Marte, fotografiat chiar de pe suprafața marțiană
Unul dintre cei doi sateliți naturali ai lui Marte, fotografiat chiar de pe suprafața marțiană